Cea mai scurta cale pe care o putem urma pentru a ne continua turul catre Romania este prin Port Kavkaz unde o linie regulata de ferryboat traverseaza canalul care desparte Rusia de Ucraina si Marea Neagra de Marea Azov. De la Novorossisk drumul aglomerat continua pana la Anapa, apoi se elibereaza complet. Sosele noi, aproape pustii, se indreapta catre peninsula Taman si Port Kavkaz.
Turisti nu prea exista si nici TIR-uri. Punctul de trecere este folosit de micii comercianti si autobuzele de linie care leaga Rusia de Ucraina si Moldova. Doua ferryboat-uri pleaca aproape simultan din Port Krim si Port Kavkaz, o data la doua ore. Au o capacitate foarte mica pentru transportul vehiculelor – 18 masini si trei autobuze se pot inghesui pe punte. Motiv pentru care, desi avem doar 20 de masini in fata, asteptam cinci ore ca sa ne putem imbarca. In spatele nostru se formeaza o coada imensa.
Unul dintre cele trei autobuze de la bord transporta 60 de soldati rusi catre Yalta. Ofiterii superiori ies din autobuzul supraincalzit si se racoresc pe punte. Le interzic, insa, si soldatilor sa iasa, iar pentru impertinenta de a cere voie sa ia aer, ofiterii superiori le promit ca o sa-i racoreasca imediat dupa trecerea in Ucraina. In Crimeea, armata rusa inca are o baza navala importanta cu centrul la Sevastopol. Contractul prin care li se permite sa foloseasca teritoriul ucrainean pentru navele de razboi era pe cale sa expire si fostul presedinte pro-vestic Iuscenko declarase ca nu-l va prelungi. Din lupta electorala recenta a iesit invingator, insa, Ianukovici, politician declarat pro-rus. Acesta a semnat rapid un acord prin care permite folosirea bazei militare de catre rusi pe inca 25 de ani. Spre usurarea multor localnici pentru care decizia se traduce prin pastrearea unor surse sigure de venit si spre disperarea ucrainienilor pro-vestici care nu mai vor sa vada steaguri rusesti in Crimeea.
Ucrainienii au destule motive pentru sentimentele anti-rusesti. Partea estica a Ucrainei a fost decimata de deportari (100 de mii de tatari si 70 de mii de greci numai in Crimeea) si de marea foamete din ‘32-‘33 cand au murit peste 7 milioane de tarani care rezistau colectivizarii fortate.
Nava care ne transporta trage la tarm si pasagerii care nu sunt veniti cu masina se inghesuie pe punte, intr-o asteptare tensionata. Rampa de legatura cu tarmul se lasa usor in jos, atinge docul si un grup de 60 de oameni tasneste catre ghiseul de control al pasapoartelor. Toti sunt satui de asteptare si vor sa termine cat mai repede cu trecerea frontierei, ceea ce-i face sa se lanseze intr-o cursa scurta, dar intensa, prin portul ucrainean. Unii alearga cu papornite voluminoase in brate. O tanara scunda se detaseaza vizibil de plutonul principal, numai pentru a fi depasita pe flancul stang de catre un barbat intre doua varste, cu parul alb si pielea arsa de soara, caruia ii flutura camasa in urma. Dupa cateva minute pe acelasi traseu alearga si soldatii rusi, fara nici un chef. Ca pedeapsa ca au cerut voie sa se racoreasca pe bac au fost pusi sa faca niste ture de port.
Desi suntem printre primele masini care ar trebui sa treaca, asteptam mai bine de o ora controlul. In jurul nostru toate masinile transporta marfa de vanzare in Ucraina si cotizeaza la vamesi cu pachete voluminoase. Un vames ne pune sa completam o declaratie vamala despre care ulterior am aflat ca am completat-o de pomana. Nu eram obligati. Este modul in care vamesii pot afla cata valuta avem la noi. Un sef al postului, caruia anii de munca constiincioasa in serviciul vamal al patriei l-au rasplatit cu o burta impresionanta, se apropie de masina si se uita pe declaratii. Vede cati bani avem si il intreaba pe Vlad, colegul nostru ucrainean, daca vrem sa ne faca un control pe bune sau ne intelegem cumva. Pe scurt ar vrea o spaga. Insista ca s-ar putea sa fi uitat sa declaram valuta, medicamente, alcool sau alte bunuri. Pentru ca nu primeste spaga de la noi, le ordona subordonatilor un control amanuntit. Despachetam jumatate din bagaje, iar unul dintre vamesi descopera triumfator coniacul Tiblisuri primit cadou de Petrut la o sedinta foto din centrul Tbilisi. Exasperat de apropourile vamesilor, Vlad le spune ca suntem ziaristi plecati intr-un tur al Marii Negre. Momentul coincide cu scormonirea gentii foto a lui Petrut. Vamesii se regrupeaza la adapostul unor paravane si discuta pe soptite cu seful corpolent. Dezamagiti se intorc si pe un ton mieros ne spun sa strangem tot si sa plecam. Ii explica lui Vlad ca traseul nostru este tipic pentru traficantii de droguri, ceea ce a declansat controlul lor profesionist.
Cine e bre alea din dreapta, jos? Ca una dintre ele desface o sticla de borsec, iar ai’lalta are un spate cunoscut. Hm. Bai, nene, ori voi v-ati intors si aia-i poza luata-n in Rahova?…