Black Sea » Blog Archive » La pescuit pe Razim

joi, octombrie 21st, 2010

Pe vremuri era asa: nu se crapa inca de ziua cand lotcile alunecau tacute pe canal, in formatii de cate opt, prinse intre ele cu parame si trase de o ambarcatiune cu panze. Se auzeau numai tipetele ascutite ale pasarilor si fosnetul regulat al apei. Poate din cand in cand cascatul vreunui pescar. Glumele si tachinarile incepeau abia dupa rasaritul soarelui. Si sa te tii atunci. Ca ataman (conducatorul acestui grup ordonat, dar pestrit, de pescari), nu e usor sa te impui si sa tii piept ironiilor lipovenesti care pisca pe limba. Mai ales ca nu e misiune usoara sa alegi tu locul unde se vor arunca navoadele…

Asa era pe vremuri, acum o suta de ani. In comunitatile de pescari lipoveni din Jurilovca si Sarichioi asa este si astazi. Cu o singura mica diferenta. Ambarcatiunea cu panza care trage convoiul de opt barci are astazi motor. In rest, in timp ce pescuitul industrial european are la bord aparate sofisticate cu multe beculete si echipamente cu comanda electronica, pe lacul Razim, in octombrie, se pleaca la pescuitul la navoade ca intr-un spectacol demonstrativ de la un muzeu al satului. Pescarii lipoveni refuza cu dispret barcile din fibra de sticla si orice a adus modernizarea in ale pescuitului. Ei continua sa inece cariile care isi fac rost prin lemnul uneltelor lor vechi de pescuit scufundandu-le zile intregi in apa lacului si continua sa-si inadeasca navoadele dupa cum au invatat de la parinti.

De pe mal, lacul Razim arata ca o mare, iar cand bate vantul se ridica valuri uriase. Sezonul de pescuit la navoade a inceput anul acesta cu vreme buna. La sase dimineata nu se auzea decat scartaitul de guma al celor 16 perechi de cizme pescaresti care urcau in barci. Doua ore a durat drumul pana la locul unde s-a aruncat primul navod. Pescuitul la navod are o coregrafie fascinanta: cele opt barci se asaza in cerc, iar pescarii infig prajinile pe fundul malos al lacului, care rareori depaseste o adancime de doi metri. Odata barcile stabilizate astfel, se arunca navoadele care formeaza pe sub apa un cerc care incepe sa se stranga in jurul propriului centru. Aruncatul navoadelor si strangerea lui dureaza cel putin doua ore. La sfarsit poti sa nu ai nimic. Sau poti sa scoti tone de peste. Unii dintre pescari zic ca e noroc, altii ca e stiinta. Oricum ar fi, inseamna ca si norocul si stiinta la o adica te pot ocoli. Sau te ating doar putin, asa cat sa te oftici, doar cu cateva sute de kilograme de platica, caras, rosioara… cum a fost in prima zi de pescuit la navod din acest nou sezon.

Inainte, cand era peste in balta, pescuitul dura si cateva zile, iar pescarii dormeau si mancau pe apa. Tot in barca se facea si ciorba de peste. Hari, prietenul nostru lipovean, ne-a facut ciorba exact pe un astfel de dispozitiv: un cilindru metalic cu fundul inchis in care se face focul si pe care se asaza ceaunul. Hari nu a mai facut demult ciorba in barca pentru ca demult nu mai e atata peste cat sa stea cu zilele pe balta.

“S-au pus pe noi. Dupa ce ca nu mai e peste s-au pus cu taxele pe noi. Vor sa ne extermine. O sa plece toti pescarii din Jurilovca. Nu mai ramane nimeni pe balta; doar braconierii.” Prima data cand Hari a plecat sa munceasca in strainatate a fost cand balta din spatele casei lui a fost concesionata. Pur si simplu intr-o zi n-a mai avut voie sa coboare la ea: balta pe care a copilarit, pe care iarna a patinat si a dat la copca, balta din care a mancat toata viata, balta care a facut parte dintotdeauna din gradina lui… Pur si simplu intr-o zi intre el si balta s-a ridicat un gard. “Nici macar sa ma plimb pe-acolo nu ma lasa. Auzi, cica trebuie sa platesc…” Acum mai bine de zece ani, Hari si-a luat lumea in cap si a plecat in Italia. Apoi s-a intors si a plecat din nou in Tenerife. De zece ani nu-si gaseste linistea. Si nici nu are unde sa si-o caute.

Prin fata ochilor i se perinda piata de peste din Milano, cu pestii aia asezati piramidal ca intr-o poza din National Geographic pe care el ii verifica discret la branhii... “Vedeam cu cumpara oamenii si mi-era mila de ei. Oamenii astia or fi mancat vreodata in viata lor peste proaspat? Muream de pofta dupa o ciorba de peste. Dar nu din mortaciuni.”

Si apoi i se perinda prin fata ochilor apele si stancile din Tenerife, cu masini de lux si oameni cu ochelari de soare ca intr-un film cu mafioti, cu un patron putred de bogat care si-a sapat ostentativ o carciuma in stanca, o viata atat de luxoasa ca intr-adevar, de-aici de la el din curtea de la Jurilovca, unde nici macar apa nu e trasa, pare o gluma. Asa ca Hari rade si ne aduce doua pieter negre vulcanice. Ni le arata, le miroase, isi freaca degetele de ele si zice “Tone din piatra din asta am carat eu in Tenerife…”

Si mai e pescarul Victor cu pescarusii, “gainile” lui pe care le hraneste dimineata, care a fost de acord sa ne ia cu el cand isi verifica talianele. Curgeau apele pe el in vreme ce se lupta cu ghionderele (niste pari nodurosi care ies ca niste tarusi deasupa apei, cu care se fixeaza plasele de sarma in care se prind pestii), barca se apleca in toate partile in vreme ce Victor se opintea sa scoata talienele si ne spunea razand: “pentru mine asta e vacanta. E cea mai usoara munca si cea mai frumoasa viata. Ce poti sa-ti doresti mai mult decat sa iesi dimineata pe lac, in aer curat, cu pescarusi in jurul tau… Asta nu e munca; e vacanta.” Si ce vrea sa spuna Victor e ca, ce face aici e nimica toata fata de ce face in Irlanda pe pescadoarele oceanice unde munceste cu carca si ridica zilnic tone de greutati, unde frigul si umezeala ii intra in oase, dureros ca o gheara ascutita, timp de 12 ore pe zi. “Pai cine sa faca munca aia? Numai noi si asiaticii ne bagam. Irlandezii stau sus la cabine. Dar nu ma plang. E munca grea, dar se plateste.” Din munca de pescar pe Razim demult nu si-ar mai fi putut intretine familia.

Si, in plus, pe langa ca nu mai e peste in balta, autoritatile par ca isi bat joc de ultimii pescari ramasi la Jurilovca. Victor ne zice razand ca, conform ultimelor regelementari, el ar trebui sa mearga la pescuit cu doua barci. Una pentru peste si una cu contabilitatea. Toata hartogaraia pe care trebuie sa o aiba la el in caz ca vine un control, si vine, ii ocupa o barca zice el in gluma; dar gluma cu jumatate de gura pentru ca nu intelege nimic din schimbarile care se petrec de la o zi la alta; nu intelege nimic din faptul ca una e sa fii persoana fizica si alta e sa fii persoana fizica autorizata… Adica nu e tot el? Desi s-a straduit sa fie corect, desi a dus tot timpul ce i s-a cerut, desi a platit toate impozitele, totul pluteste intr-o incertitudine si la gandul ca vine un control tot i se strange inima ca poate ii lipseste vreo hartie…

Autorizatia de pescuit, taxa de Delta, impozit la stat, pe care il platesti indiferent daca prinzi peste sau nu, taxe la primarie, taxa pe barca, taxa pe scule, crotalii, adica niste pestisori de plastic, cu serie, care se pun pe sculele autorizate, taxa de navigare, taxa de intrare in Delta, taxa de ecologie si alte taxe si impozite; toate le-a platit si in vreme ce insira cu necaz, se opreste si isi ciuleste urechile: „Ii auziti?” Duce mana streasina la ochi si scruteaza lacul apoi scuipa in apa cu ciuda. „Ii vedeti pe aia cu barca cu motor?

Aia sunt braconieri. Pun la filament. Ii vad in fiecare zi. Pe aia de ce nu sare controlul. Pai sa nu-ti iei lumea-n cap?” Chiar. Sa nu ti-o iei?

Lasa un Mesaj

Posturi recente