In ciuda faptului ca e rupta-n cur, Dobrogea mi se pare cel mai demn colt de Romanie. Saraca, aspra, retrasa, cu riduri adanci in pamant de la seceta, de o salbaticie tulburator de frumoasa, in care convietuiesc fara prejudecati si fara conflicte fazani, iepuri de camp, romani, bulgari, arici, lipoveni, italieni, greci, caprioare, haholi, mistreti, machidoni, turci, tatari… Dobrogea este ca un malaxor interetnic cu o forta coplesitoare de toleranta.
Numele satelor din Dobrogea sunt exotice si insiruite suna ca o poezie cu rima alba intr-o limba necunoscuta: Turcoaia, Peceneaga, Hamcearca, Cogealac, Cerna, Atmagea, Ciucurova…
La Ceamurlia sunt machidoni. In satul Greci sunt italieni, in Izvoarele greci, in Slava Cercheza sunt lipoveni si in satul Cerchez numai cerchezi nu sunt, pentru ca acestia nu mai sunt pe teritoriul Dobrogei de la inceputul secolului XX, la Babadag sunt tatari, la Medgidia turci, bulgari sunt peste tot, dar au fost mult mai multi inainte de schimbul de populatie din 1940… si, de fapt, cu cat incerc sa fac o ordine printre oamenii pe care i-am intalnit in Dobrogea, cu atat mi se pare ca ii nedreptatesc mai mult. Dobrogea i-a amestecat atat de mult, incat nu poti pune degetul pe niciun sat care sa fi izolat o unica comunitate etnica.
Machidonii au oi si case de piatra si unii dintre ei neveste tinere date pe intelegeri intre parinti dupa obiceiul vechi. Tatarii au venit in hoarde, dar au ramas mult mai putini. Au construit geamii cu varfuri ascutite si albastre si au inlocuit treptat limba lor veche cu osmana, o limba turca occidentala. S-au aliat politic si culinar cu fratii turci, din prima alianta trimitand in Parlamentul Romaniei cate un deputant, iar cu cea de-a doua contribuind fabulos la bucataria dobrogeana. Italienii din Greci s-au impus ca pietrari. Pentru diverse boli folosesc mai mereu salvia si uleiul de ricin. Preparatele din porc se pregatesc ca in regiunea italieneasca Rovigo: salam uscat si prosciutto - spata porcului uscata in pod, dupa o tehnica speciala. Cu grecii din Izvoarele, singura comunitate compacta rurala de greci din Romania, e alta poveste. Cica pe la 1828 se intorceau acasa refugiatii de la Salonic care ajunsesera in Basarabia in urma razboiului ruso-turc din 1820-1821, si au facut aici in Dobrogea un popas sa-si traga sufletul. Intre timp, in tabara s-a nascut un copil; si cum traditia spune ca 40 de zile sa nu paraseasca locul nici lauza nici copilul, au ramas aici temporar pana au ramas de tot, dupa ce au vazut ca merge bine comertul cu lemne din care se faceau barci la Tulcea.
Dobrogea are ceva rascolitor de istorii vechi carora nu li s-a pus inca punct. Ma urmareste povestea Maiei. Aromanca. S-a nascut la Balcic si l-a parasit cand avea 17 ani. Ordinul de evacuare i-a luat ca o viitura. Au incarcat totul in carute – perne, vase, animale, dulapuri, batrani, copii – si, peste noapte, s-au asezat in convoi si au plecat spre Romania. Operatiunea s-a facut pripit si a dat erori de logistica. Rutele convoaielor s-au intersectat. „Vargarii” (bulgarii, adica) si aromanii s-au privit in ochi cu neputinta cand au trecut unii pe langa altii. De la schimbul de populatie romano-bulgar au trecut 70 de ani.
Astazi, Dobrogea este de la un capat la altul un urias paradox: are o istorie bogata si e saraca lipita pamantului, are cea mai mare densitate de comunitati etnice, dar este aproape depopulata cu sate intregi parasite si lasate la voia plantelor cataratoare, are cei mai vechi munti din Europa si cele mai noi surse de energie; cat vezi cu ochii cocoasele muntilor Dobrogei, maruntiti si cu aspect de animale preistorice, sunt dominate de paduri de eoliene ca intr-un film din viitor; Dobrogea are poate cea mai valoroasa fauna si flora din Romania si totusi nu este calcata de picior de turist; in vreme ce paletele eolienelor invart afaceri de sute de mii de euro, in curtile caselor din chirpici vezi cuptoare de lut in care se coace pita, nu de dragul traiului eco, ci pentru ca multi dintre oamenii de aici nu-si permit sa-si cumpere nici macar paine.
Dobrogea are pentru mine gust de braga si miroase a placinta cu carne de oaie; are o lumina speciala si tocaria vopsita intr-un albastru incredibil de frumos, are oameni foarte misto, aia care au mai ramas, si o atmosfera pe care nu am mai intalnit-o nicaieri. Si mai are ceva; are ghinion. Sau poate o inclinatie spre depresie mostenita de la multele istorii nefericite care s-au amestecat aici. Oricum ar fi, Dobrogea de azi pare un “no man’s land” caruia n-are cine sa-i tina partea si as vrea sa-i fac cumva dreptate. Dar nu stiu cum.
Are pe naiba ….
Nu injur … da` asa-i cheama pe conducatori….
Pai merge cineva sa viziteze Tropaeum Traiani, manastirea Dervent, pestera Sf Andrei, cetatea Histria, Pacuiul lui Soare etc. NU, NU noi mergem sa stam ca mititeii la soare, pe plaja sa ascultam manele si sa ne dam cu ski-jetul. Hai ca am o gramada sa-ti spun de Dobrogea dar ma cuprinde lehamitea de ce popor suntem….
Remarcabile fotografii, parca sunt imagini dintr-un film facut de Kusturica.
pai nu-i saraca deloc.e o saracie de suprafata,indusa si creata in toata perioada comunista.
un popor sarac, mecanicizat, care nu stie istorie,fara valori si in cele din urma fara cautari. asta-i scopul.
un popor-turma umflat de banalitati care se comporta ca o caricatura pe plaja. normal ca nu-si doreste sa guste din frumusetile patriei. niste maimute mutant care nici sa vorbeasca nu mai sint in stare, hahaie, se fardeaza si mananca crenvursti, atit le-a mai ramas.
daca vor sa scrie ceva, dau copy-paste sau debiteaza vreo dulcegarie amabila.
btw, putini stiu ca litoralul dobrogean (de la Eforie pare-mi-se pina la Mangalia), mostenit de Kogalniceanu la sfarsitul sec. XIX, a fost intens populat cu olteni adusi sa lucreze pe mosie. Si cu scapeti (rusi castrati)
Frumoasa descriere. Si eu simt acelasi lucru despre Dobrogea, dar nu as fi putut sa o exprim atat de frumos si de plastic.
Intr-adevar, exista sate intregi provenite din Oltenia si Teleorman. Inclusiv bunicul meu era din Teleorman; a primit pamant in Cadrilater, apoi a fost stramutat in Dobrogea, la Corbu.
Ca peste tot, saracia provine din lipsa de implicare a oamenilor, pe de o parte, si mafia administratiei, pe de alta parte.
Salut,
Suntem foarte multi care putem tine partea Dobrogei. Ba chiar unii tin partea Dobrogei. De exemplu eu, Raluca, Oana. Si Doru. Visez cu ochii deschisi la Muntii Macinului, nu dinspre Macin, ci dinspre Valea Taitei, din partea cealalta, dinspre Hamcearca, Balabancea. Uite aici: http://bit.ly/biEQE0, fotografii cu istoricul cimitir siit kizilbas de la Balabancea. Sau imagini cu multe feluri de mancare de la festivalul gastronomic de la Uzlina unde am documentat stand cu stand si fel cu fel de mancare: http://bit.ly/acbmj8
Asa este Dobrogea cum ai descris-o, dar ea are si parti frumoase, nebatute de picior de turist si atat de putin documentate si promovate.Ce pacat!
Pana si orasul Constanta si zona statiunilor s-au degradat vadit numai si numai din cauza prostiei omenesti.Sunt unii oameni extraordinari de capabili si muncitori acolo, dar prostia asta politica si incultura majoritara au distrus ultimile sperante de mai bine.
Este normal ca lumea sa se ingramadeasca in orase, dar macar propune o linie de dezvoltare si creaza, organizeaza infrastructura necesara, daca iti pasa de ceea ce faci si unde locuiesti! Este o parere!
Haos peste tot, nu este de trait acolo!
Minunat articol.
Dau mai departe.
Tipul care sta cu curul pe scara rulotei e miner din Chile recuperat mai ieri?
Dobrogea chiar este cum o prezinta acesti “doi calatori” care incearca sa se bage singuri in seama ? Nu cred !
Inainte sa scrieti asemenea ineptii (Ex. Numele satelor din Dobrogea sunt exotice si insiruite suna ca o poezie cu rima alba intr-o limba necunoscuta: Turcoaia, Peceneaga, Hamcearca, Cogealac, Cerna, Atmagea, Ciucurova…) cu buna stiinta “jurnalistica”, aruncati o privire in jurul vostru cand ajungeti la voi, acasa. Culmea, in Dobrogea gasesti olteni, moldoveni, ardeleni, veniti la munca pentru o paine mai buna iar in restul tarii greu gasesti un dobrogean “sadea” ?! De ce oare ? Ca e asa cum “scrieti” voi? Sanchi !
O excursie in Dobrogea:
http://www.incogniterra.org/pages/tiles/stories/dobrogea/story_dobrogea_ro.jsp
frumos scris, asa si e.
Insa eu as vrea sa ramana asa, sa nu apara turisti, sa nu se “dezvolte”. Cum s’a intimplact cu delta, per exemple. Nu’i mai faceti reclama, n’am nevoie de vreo pensiune la sipotele, nici de carciuma la slava cercheza. Nici de placuta metalica linga cimpul de maci pe care sa scrie “cimp de maci”. Nici de prea multe masini care sa alunge popindaii, fluturii, broastele testoase, libelulele.
Nu mai descrieti Dobrogea, va rog din suflet !! Lasati “gigeii” sa se bucure de gratre la Busteni si Moeciu, nu-i ademeniti in Dobrogea. Lasati Dobrogea sa ramana secretul nostru, al celor mai fericiti oameni de pe pamant, care am descoperit un teritoriu magnific! Gata, ma opresc, sa nu citeasca vreun reporter tembel si sa ne trezim cu gratare dambovitene, ca ar fi pacat. Asa s-a intamplat si cu faimoasa actiune “salvati vama veche” de s-a dus naibii placerea tihnita a plajelor de neinchipuit…
Cum se face ca Dobrogea descrisa si fotografiata aici (si aici: http://www.incogniterra.org/pages/tiles/stories/dobrogea/story_dobrogea_ro.jsp) si cea pe care am vazut-o eu prin 2006 si 2007, Mangalia – Limanu – Albesti, seamana cu… Mexicul!? Nu numai faptul ca e un tinut sarac si in aparenta incremenit in timp, dar pana si relieful, si clima aduc aminte de Mexic.
Traficanti de droguri mai lipsesc :))
Eu si ai mei ne regasim trairile in sentimentele transpuse de tine. Sintem braileni, de dincoace de Dunare, dar pentru noi Dobrogea e ca si acasa. Ne place gandul ca exista, inca, comunitati de etnii diferite, cu traditiile si cu credintele lor. Dobrogea este, pentru mine, un colt din Grecia bunicilor mei, cu muntii ei arizi si ruinele macinate de vant.
Traiesc in Bucuresti, “provizoriu”, de 10 ani, pentru ca refuz sa ma dezradacinez de locurile mele. E trist ca totul e lasat in uitare si ca nu ne putem sustine material decat lucrand in Bucuresti. Asa raman orasele in urma si parintii nostri singuri pentru ca noi plecam sa “ne realizam” departe de casa. Da, e adevarat, mai sint si din aceia care, odata scapatati, vor sa uite casa de chirpici de la care au plecat si isi sterg urmele pentru totdeauna. Eu sint mandra ca sint Braileanca, nu Bucuresteanca, sint mandra ca rotunjesc cuvintele mai moldoveneste si limba pe care o vorbesc e mai calda. Ca sa intelegi Dobrogea trebuie sa porti in suflet acel “ceva” pentru ea, sa intelegi si sa indragesti acoperisurile de stuf, casele vopsite cu var, lotcile plutind pe luciul cu nuferi, totul… pentru autenticitatea lor, dar mai ales sa respecti si sa nu intinezi cu indolenta si nesimtirea de orasean ajuns, cu masina de lux dar cu seminte intre dinti…
No more english versions of your excellent posts, or am I unable to find them out?
My best.
Daniele
@Daniele: Sorry for the delay. It’s a matter of days…
S-a uitat de nemti.
Cand tarul Rusiei a facut tratat cu nemtii sa se stabileasca in Rusia, i-a atras cu promisiunea ca nu vor face armata. La prima generatie nascuta acolo(Rusia) tarul deja nu s-a tinut de cuvant. Asa, nemtii din Rusia au decis sa se mute in Romania si au ajuns in Dobrogea unde au cumparat in intregime Karamurat,azi Mihail Kogalniceanu, care era un oras format 100% din tatari si au intemeiat orasul Cobadin,unde au dezvoltat foresterie,fabrica de tigla si caramida,industria moraritului si darace de lana,printre altele.
Unii dintre ei s-au stabilit langa Mangalia, in satul Albesti insa imediat dupa al doilea razboi mondial aproape intreaga comunitate a plecat. Acum acolo mai traiesc cativa descendenti ai nemtilor “dobrogeni”.
Prietene, Dobrogea nu e chiar atit de saraca cum scrii tu aici.Ia mai studiaza PIB-ul judetelor, ai sa constati ca judetul Constanta este printre primele trei.Daca nu s-ar dirija bugetul din Bucuresti, Dobrogea ar fi un loc bunicel de trait.