Unul dintre efectele izgonirii partidului comunist si a lui Voronin de la putere este o relaxare a initiativelor politice. In anii de guvernare comunista, orice miscare politica deranjanta se pedepsea prin atacuri la finantele respectivului politician: propriile afaceri sau afacerile sponsorilor erau luate la puricat de catre toate institutiile statului. Ca urmare a acestei relaxari, un nou partid a aparut in Moldova: Miscarea Social Politica a Romilor – MSPR.
Partidul a fost inregistrat in martie anul asta si vrea sa participe la alegerile anticipate pe care toata lumea le asteapta in noiembrie. “O sa luam cel putin 4%, adica o sa avem minim sapte deputati” imi spune plin de incredere Robert Cerari, vice-presedintele organizatiei. “Suntem 250 de mii de romi in Moldova, iar oficialii recunosc doar 12.700. O sa demonstram cati suntem cu adevarat la alegeri, nu mai vrem sa ne lamentam.” MSPR declara ca a inregistrat deja sapte mii de membri. Chiar daca cei mai multi romi moldoveni merg sa lucreze numai in Rusia, problemele lor sunt aceleasi cu ale romilor din Romania: lipsa de acte, lipsa unor statistici oficiale, discriminarea de catre presa si autoritati si asa mai departe.
Cerari, mandru posesor al unui BMW negru cu numere de Tiraspol, ne arata casa lui din Soroca in timp ce ne explica din ce a facut bani: “Ma ocup de biznis, am principala afacere cu cereale, dar am si magazine, restaurant.” Dealul care se ridica deasupra orasului Soroca este celebru pentru palatele romilor. De ani buni, aici este o competitie acerba intre cine are cea mai mare casa si cea mai nastrusnica arhitectura. Primaria s-a plans in urma cu ceva timp ca romii nu platesc taxe pe casele respective si ca au acumulat datorii. Cerari spune ca primaria a marit de 28 de ori taxele pentru casele mai mari de 200 mp, numai pentru a-i sicana pe romi, iar ei au contestat in instanta si au castigat. Imi amintesc ca baronul romilor din Soroca, Artur Cerari, a declarat atunci ca Primaria ar trebui sa le plateasca lor o taxa, pentru ca palatele din varful dealului sunt atractia turistica a orasului. Si intr-adevar, casele au un potential turistic deloc de neglijat.
Il avem ca ghid pe George, fiul lui Robert Cerari, un liceean care ne spune ca vrea sa-si continue studiile la Drept, la Chisinau. Ne duce mandru la “casa de pe bancnota de 50 de dolari”, unde initialele proprietarului sunt infipte fix in varful cupolei. Ne explica faptul ca proprietarul munceste in constructii in Rusia si n-a avut bani sa termine casa, a ingradit-o si a plecat la munca inapoi. Nu pare sa aiba grija hotilor, pentru ca a lasat o multime de materiale si statuete la vedere. “Aici nu se fura. Si daca se fura, ne judecam intre noi, nu mergem la politie.” George continua turul si ne arata casa unchiului sau baronul Artur. In curte troneaza doua limuzine Volga blindate, acum in paragina si acoperite cu niste covoare. Trecem mai departe pe langa “casa cu cai” si o vizitam pe ghicitoarea cartierului, inconjurata de o multime de figurine de gradina, niste aparate de poker pe veranda si la loc de cinste obiectul muncii: un automat de ghicit, la fel cu cele din parcurile de distractie, in care clientul isi baga palma intr-o nisa si primeste in schimb un bilet pe care un computer a imprimat cateva observatii despre viitorul musteriului.
foarte frumos!
doamne ce trista e poza aia cu palma pe automatul care “ghiceste” viitorul
ala e un aparat de “pacanele”, de poker, aparatul cu viitorul e langa in stanga
Acum am citit pentru prima data despre proiect pe hotnews.ro. E interesant sa vad cum traiesc altii din zona Marii Negre. Incep sa inteleg, abia acum cred, pe baza fotografiilor si comentariilor voastre, potentialul imens al litoralulului romanesc.
Am fost la Soroca in 1997. Era dupa o zi intreaga, era sfarsitul dupa amiezii si mi-era foame. Intreb de un restaurant. Nu stia. Intreb pe altcineva… nici al 2-lea nu stia. Vad o banca – aici ar trebui sa stie. Intru si intreb pe o functionara… Nu e nici un restaurant in Soroca. Cer sa vorbesc cu directorul bancii. Apare tipul. Tanar si foarte simpatic. Il intreb de un restaurant. “Domnule, nu e nici un restaurant in Soroca, cel mai aproape e la Floresti”… “Dar in schimb, e o ospatarie”. Aflu unde e, la vreo doua strazi.
Ajung la blocul respectiv. La parter, in sufrageria unei familii, era o ospatarie – trei mese cu musterii care mancau si beau. De la bucatarie, proprietarul aducea mancarea facuta de nevasta-sa… Dar la mancare, m-am lins pe degete… super mancare :)